ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI, este celebrată anual pe data de 5 iunie. A fost instituită în anul 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea conferinței “ECOLOGIE UMANĂ” de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai semnificativ al programului pentru mediu al Națiunilor Unite (UNEP).

În acest articol voi aborda subiecte precum: importanța reciclării și colectării selective a deșeurilor, modalitățile de colectare selectivă în conformitate cu prevederile reglementate de primăria municipiului Brașov și a companiei de salubritate – fiecare municipiu putând efectua un set de reguli specifice de colectare, bioindicatorii și contribuția acestora adusă mediului și un scurt istoric despre conferința internațională a Națiunilor Unite, de la Stockholm – 1972. 

Conferința de la Stockholm

Teoria dezvoltării durabile era, la vremea respectivă, relativ nouă și se afla în curs de formare. Conceptul de dezvoltare durabilă s-a conturat într-un moment în care subiectul mediului se afla în prim planul dezbaterilor politice. Comunitatea internațională a decis să considere problemele mediului prin măsuri colective la nivel global, pe care a căutat să le definească și să le aplice prin intermediul unui cadru internațional adecvat.

Comunitatea internațională s-a întrunit pentru prima data în anul 1972 la Conferința de la Stockholm privind Mediul Uman (Stockholm Conference on Human Environment) pentru a dezbate problema mediului global.

Din cadrul acestei conferințe, pot extrage esențialul și, astfel, să explic conceptele de dezvoltare durabilă și sustenabilitate.

DEZVOLTAREA DURABILĂ poate fi definită drept:

• compatibilitatea dintre mediul antropic (intervenția umană este prezentă) și mediul natural;
  
• egalitatea de șanse între genrații care coexistă și se succed în timp și spațiu – SUSTENABILITATE;
  
• situarea securității ecologice pe prim plan în locul maximizării profitului;
  
• îmbunătățirea managementului și evitarea supraexploatării resurselor naturale, recunoscând importanța ecosistemelor;
  
• promovarea metodelor de producție și consum durabile.
  

A fi sustenabil presupune, totodată, nevoia educării ecologice adecvate și punerea în aplicare a celor învățate. Putem fi sustenabili colectând selectiv deșeurile și,totodată, reciclându-le.

De asemenea, prin reducerea consumului propriu și evitării consumerismului, putem implementa măsuri sustenabile care vor contribui la protejarea mediului.

Colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor

Colectarea selectivă presupune depozitarea deșeurilor rezultate în urma acțiunilor noastre în spații destinate fiecărei categorii:

• MATERIALE PLASTICE ȘI METALICE;
  
• STICLĂ;
  
• HÂRTIE ȘI CARTON;
  
• DEȘEURILE MENAJERE: REZIDUALE ȘI BIODEGRADABILE – pot fi colectate separat sau cumulat – depinde de compania de salubritate a fiecărui municipiu.
  

Câteva indicații în vederea unei colectări selective adecvate:

Deșeurile vor fi presate/pliate, spălate și uscate înainte de a fi depozitate în containerele specifice fiecărei categorii. Atât recipientelor din sticlă, cât și celor din plastic li se vor elimina capacele. Ulterior este indicat ca acestea să fie pliate sau presate. Dozele din aluminiu vor fi și acestea presate. Presarea/plierea este indicată pentru reducerea volumului și presiunii care ar putea afecta colectarea optimă.

Reciclarea presupune reutilizarea unor materiale atribuindu-le altă funcție decât cea inițială. Acest aspect presupune un ansamblu de procese: COLECTAREA SELECTIVĂ A DEȘEURILOR, TRANSPORTUL ACESOTRA LA UN CENTRU SPECIALIZAT, TRATAREA ȘI PRELUCRAREA ACESTORA. Sticla, spre exemplu, poate fi reciclată indefinit.

Voi insera un link pe care dacă îl veți accesa veți putea consulta ghidul complet de colectare selectivă și utilizare a ecoinsulelor municipiului Brașov: https://comprest.ro/wp-content/uploads/2022/04/final_ecoinsule.pdf

Obiectivul colectării selective este acela de a evita aglomerarea spațiilor destinate deșeurilor, prin reducerea volumului acestora și pentru a favoriza reciclarea.

MATERIALELE PLASTICE – printre cele mai problematice

Materialele plastice sunt utilizate pe scară largă în fabricarea materialelor de ambalare, aparaturilor casnice, mobilei, recipientelor (PET-urilor) și în multe alte domenii. Tocmai de aceea este necesară colectarea adecvată a acestor materiale, întrucât sunt polimeri care se descompun în cursul a sute de ani, periclitând astfel integritatea ecosistemelor. Alți polimeri sintetici sunt fibrele sintetice utilizate în industria textilă.

O scurtă istorie și un studiu realizat despre materialele utilizate în ambalare: https://ecosynergy.ro/scurt-istoric-al-ambalajelor-un-studiu-al-universitatii-din-florida/

BIOINDICATORII ȘI CONTRIBUȚIA ACESTORA. NOȚIUNI DE ECOLOGIE

Bioindicatorii pot fi reprezentați de plante, fungi, nevertebrate sau vertebrate care prezintă anumite sensibilități față de fluctuațiile de mediu. O specie santinelă, denumită și santinelă ecologică, reacționează în scurt timp la schimbările de mediu, precum: schimbări climatice, fragmentarea habitatelor (micșorarea habitatelor dintr-un ecosistem prin intervenția antropică) și poluare. Datorită acestor capacități și a modului în care reacționează aceste viețuitoare, se pot efectua acțiuni de biomonitorizare – diagnostic de mediu, în special ca mijloc de avertizare a degradării ecologice.

Lepidopterele – fluturii sunt indicatori eficienți ai mediului. Deseori, fragmentarea habitatelor și alte practici abuzive (pășunatul excesiv) poate duce la extincția unor specii. Fluturii pot avea plante și alte insecte drept gazde. Un exemplu concret ar fi fenomenul de parazitism social întâlnit în cazul speciei de fluture Maculinea/Phengaris arion – Albastrul mare ale cărui plante-gazdă sunt: cimbrișorul – în zonele cu climat temperat și oregano – în zonele cu climat mediteranean. Acestă specie poate fi adoptată în stadiul larvar de anumite specii de furnici, dezvoltarea fluturelui realizându-se în stupul acestora. În urma metamorfozei, fluturele adult trebuie să părăsească stupul în scurt timp pentru a nu se pune în pericol, întrucât nu mai are capacitatea de a emana substanțele chimice specifice – feromonii – cu care a indus în eroare furnicile, inițial. Atât plantele-gazdă, cât și furnicile în cauză au ca habitate pajiștile din proximitatea pădurilor.
Prin acest exemplu, doresc să evidențiez diversitatea lumii vii și necesitatea de a o proteja. Este necesară, așadar, educația ecologică.

Ecologia este știința care se ocupă de studiul relațiilor dintre viețuitoare și mediul de viață al acestora. Practic este știința ecosistemelor. Un ecosistem este format din BIOTOP (componenta abiotică – factorii abiotici care influențează respectivul ecosistem: apa, curenții de aer, luminozitatea, temperatură + factori fizico-chimici) + BIOCENOZĂ (componenta biotică – floră și faună). Se pot clasifica în ecosisteme naturale și ecosisteme antropice – prezența intervenției umane. O diferență fundamentală ar fi capacitatea de autoreglare pe care o are un ecosistem natural. Un exemplu concret ar fi dinamica populațiilor de indivizi. Dacă o populație de insecte devine invazivă, spre exemplu, viețuitoarele de rang superior din respectivul lanț trofic – prădătorii, se vor adapta să consume aceste populații pentru reechilibrarea ecosistemului. Inclusiv potențialele plante afectate de acești mici consumatori își pot dezvolta adaptări specifice, precum fortificarea țesuturilor vegetale. Sunt acțiuni mediate natural, fără intervenția omului. Ecosistemele antropizate nu au această capacitate de autoreglare.

Terra are resurse limitate. Pentru a ne putea bucura de natură și de tot ce ne poate oferi aceasta trebuie să adoptăm măsuri concrete. Recomand educația ecologică, practicarea oricărei acțiuni sustenabile și o legătură cât mai strânsă cu mediul. Una dintre cele mai accesibile acțiuni sustenabile ar fi cele de ecologizare/trash tag. Fiecare acțiune și gest făcute în favoarea mediului reprezintă un pas înainte. Încălzirea globală nu este un concept, ci o realitate. Se pot observa și resimți consecințe drastice, precum schimbările climatice – creșterea temperaturii globale, care aduce de la sine repercusiuni ireversibile precum: creșterea nivelului oceanelor și mărilor prin topirea ghețarilor sau a banchizelor, incendii de vegetație și imposibilitatea dezvoltării anumitor culturi de plante cu o importanță economică, distrugerea ecosistemelor; restrucutrarea anotimpurilor și multe alte intemperii.

Totuși, putem remedia aceste aspecte dacă vom acționa din timp. Întreaga populație a globului este un tot unitar, fiecare putând aduce o contribuție. Cum am mai menționat, fiecare acțiune, oricât de neînsemnată ar părea, contează. Ziua Mediului, deși celebrată pe data de 5 iunie, ar trebui onorată în fiecare zi. Onorând mediului, ne vom onora și pe noi.  

Pansexualitatea, un termen care este considerat în mod eronat a fi foarte recent, are de fapt niște rădăcini mai adânci decât s-ar crede. Pansexualitatea, cu istoria sa intrigantă și caracteristicile sale unice, are potențialul de a schimba multe paradigme în modul în care societățile convenționale văd sexul, dragostea, stilurile de viață și relațiile interpersonale. În acest eseu, voi aprofunda în dimensiunile istorice, filosofice și sociale ale pansexualității, dezvăluind impactul său profund asupra înțelegerii noastre a sexualității umane și a complexității relațiilor interumane.

Din punct de vedere istoric, pansexualitatea a existat sub diferite forme, deși a fost adesea umbrită de orientări sexuale mai larg recunoscute. Din lumea antică până în timpurile moderne, au existat indivizi care au depășit normele societale și au îmbrățișat un spectru mai larg de atracție, dincolo de constrângerile de gen.

Istorie etimologică modernă

Potrivit lui Marshall (2020), termenul „pansexual” și-a găsit utilizarea inițială în istoria modernă prin critica teoriei psihosexuale a lui Freud de către psihologul Victor Haberman. Haberman a folosit termenul „pan-sexualism” pentru a-și exprima nemulțumirea față de ceea ce el a perceput ca fiind o analiză ‘îngustă’ a lui Freud a stadiilor specifice de dezvoltare și punerea de accent pe dorințele sexuale reprimate.

În anii ’50 și ‘60, termenul „pansexual” a continuat să fie utilizat în contextul psihanalizei de figuri notabile precum Papa Pius. Cu toate acestea, este important de menționat că aceste utilizări timpurii ale termenului nu au cuprins înțelegerea contemporană a pansexualității ca orientare sexuală distinctă.

La sfârșitul anilor ‘70, termenul „pansexual” a suferit o schimbare semnificativă în utilizarea populară și a devenit asociat cu rockstar-uri androgine, în special de către Mick Jagger. Capacitatea lui Jagger de a atrage indivizi de diferite genuri a contribuit la asocierea atractivității sale cu termenul „pansexual”. Această conexiune culturală a extins acoperirea termenului dincolo de cercurile academice și psihanalitice, prezentându-l unui public mai larg.

De-a lungul decadelor care au urmat, de la anii ’80 până în prezent, termenul “pansexual” și-a evoluat și diversificat utilizarea, asumând o gamă de semnificații și contexte. A fost folosit pentru a descrie celebrități care sfidează normele tradiționale de gen și adoptă identități de gen neconvenționale, contestând așteptările societale și oferind reprezentări alternative ale sexualității. În plus, “pansexual” a fost din ce în ce mai adoptat ca o orientare sexuală distinctă, evidențiind indivizii care experimentează atracție față de alții indiferent de identitatea lor de gen.

Implicații filozofice și sociale

În timp ce Pan înseamnă pur și simplu „toate” și nu se referă neapărat la o legătură directă cu zeul Pan, utilizarea acestei zeități grecești ca arhetip poate dezvălui implicații filozofice profunde ale pansexualității. Jumătate om și jumătate capră, uniunea dintre rațional și instinctual, zeul Pan întruchipează puterea creatoare a naturii, sexualitatea și dorința dezlănțuită de inhibiții (Lee, 2023). Reprezentarea simbolică a lui Pan poartă simbolismul puterii infinite de procreare a naturii și a puterii transcendentale a artei și oferă o perspectivă prin care putem explora implicațiile filozofice și sociale ale pansexualității.

În cele mai vechi timpuri, Pan era venerat ca o zeitate asociată atât cu frumusețea, cât și cu sălbăticia naturii. Cu toate acestea, pe măsură ce creștinismul a apărut ca o forță dominantă în lume, atitudinile societății față de Pan s-au schimbat dramatic.  Sfântul Augustin și alți teologi creștini timpurii au demonizat zeul, transformându-l într-o manifestare a diavolului (Tubman, 2020). Contrastul dintre inocența și virtutea lui Christos și portretizarea animalică și libertină sexual a zeilor precum Pan a condus la reprimarea acestor trăsături “demonice” la nivel social și individual.

Ascensiunea creștinismului a adus cu sine o moralitate sexuală restrictivă, care a căutat să reglementeze și să controleze dorințele umane, considerându-le păcătoase dacă nu sunt îngrădite de căsătoria heterosexuală și rolurile rigide de gen. Această structură morală, care considera orice formă de sexualitate în afara normei cisheterosexuale drept deviantă, a influențat atitudinile sociale față de orientările sexuale neconvenționale de-a lungul secolelor. Demonizarea lui Pan și reprimarea caracteristicilor sale au atribuit o conotație negativă diversității sexuale, creând o cultură a rușinii, a vinovăției și a marginalizării.

Astăzi, pansexualitatea poate fi văzută ca o întoarcere la spiritul lui Pan, reprezentând o mișcare filosofică și socială care contestă normele sexuale dominante impuse de structurile patriarhale și cisheteronormative. Pansexualitatea respinge înțelegerea binară a genului și îmbrățișează o percepție mai fluidă și mai inclusivă a dorinței umane. Ca și zeul Pan, indivizii pansexuali recunosc interconexiunea dintre rațional și instinctual, conștientizând că dorința nu poate fi îngrădită de limitele construite social.

Concluzie

  În concluzie, implicațiile filozofice și sociale ale pansexualității rezonează cu spiritul zeului grec Pan, care întruchipează uniunea dintre rațional și instinctual, sexualitatea neîngrădită de cutumele sociale și puterea creatoare a naturii. Prin adoptarea acestui arhetip, pansexualitatea contestă normele sociale impuse de dogmele bigote și ne invită să adoptăm o înțelegere mai liberă și mai inclusivă a sexualității și vieții umane.

BIBLIOGRAFIE:

Lee, J. (2023, April 28). PAN: the archetypal source of panic disorder – This Jungian Life. This Jungian Life. https://thisjungianlife.com/pan-archetype/

Marshall, K. (2022, September 23). “Pansexual”: An Etymological Timeline – An Injustice! Medium. https://aninjusticemag.com/pansexual-an-etymological-timeline-d44fe2bb364

Tubman. (2020). Farwell Pan: the Rise of Satan in Christian Imagery. Post Augustum. http://www.postaugustum.com/en/farwell-pan-the-rise-of-satan-in-christian-imagery-2/

1. Ce te-a făcut sa vrei să devii regizor?

Am știut că îmi place să creez povești încă de mic. Temele nu mi-au plăcut, dar când trebuia să scriu o compunere (haha, this word), creativitatea mea se activa și atenția mea era cu totul acolo. Mai târziu mi-am dat seama că îmi place să spun povești vizuale și apoi, prin clasa a 9a, am decis că vreau să devin regizor, adică să-mi construiesc o carieră din a spune povești prin film.

2.       Care a fost drumul pe care l-ai urmat pentru a face asta?

Odată ce am știut ce vreau să fac (acum, că am aflat că am ADHD care practic mă punea într-o perpetuă stare de “caută, caută, caută ce-ți captează atenția”, sunt recunoscător pentru asta), mi-a fost mai ușor să las deoparte ce nu îmi folosea și să mă țin de ce mă entuziasma. În liceu am lucrat la o emisiune pentru tineri pentru televiziunea locală. După liceu am mers la Facultatea de Film a Universității Media, pentru că acolo era mai ușor să-ți găsești de muncă (era parte din trustul Pro). N-am luat în calcul să dau la UNATC, pentru că nu aveam timp de pierdut – trebuia să muncesc ca să am bani de tranziție, dar și să fac ce-mi place. Am ales bine, că m-am angajat la Studiourile din Buftea încă de pe la 20 de ani, unde nu doar că am câștigat bine, dar am și învățat meserie.

3.       Care sunt temele pe care le abordezi, în general, in lucrările tale?

De când am început tranziția, am simțit că pot să mă apropii și de arta mea, să mă duc în subiectele care mă ard cel mai tare și să le explorez prin film sau alte forme creative. Temele care mă preocupă sunt profund personale: am făcut un scurtmetraj, Pieptiș, bazat pe experiența mea cu mama și procesul ei de acceptare a identității mele trans, am scris despre cum mi-a fost și ce am simțit înainte și după ce am început să-mi administrez testosteron, am făcut parte din Lalele, lalele, un spectacol coordonat de Bogdan Georgescu, în care am putut să-mi manifest, doar din priviri și atingeri, identitatea trans masculină. Acum lucrez la un documentar de lungmetraj, Corp delict, care e un film jurnal despre căutarea mea a unui sentiment de “acasă”.

4.       Care sunt câteva lucruri care te-au inspirat de-a lungul timpului?

Cred că preocuparea mea principală rămâne explorarea existenței mele în această lume, în această dimensiune, să o înțeleg și să o redau cât de bine pot. Așa că îndrăznesc să spun că inspirația mea vine din tot ce mi se întâmplă, din experiențe grele mai ales, pe care încerc să le reformulez artistic, intervenind conștient asupra a ceea ce vreau să transmit.

5.       Cum arată procesul tau creativ?

Procesul meu creativ nu prea arată în niciun fel. Pentru că sunt și activist, iar munca asta ocupă mult din mine, îmi e greu să mă desprind de ea și să virez către artă. Muncesc să ajung acolo unde să îmi permit să am privilegiul de a fi creativ, de a produce material artistic. Să faci artă e un privilegiu și încerc să-mi permit să-l am, încerc să muncesc ca să ajung într-un punct suficient de bun ca să-l am. Aici intră și rezolvarea relației mele cu munca, pe care am învățat-o din familie, din societate și care nu-i tocmai ok, pentru că o prioritizez sănătății, de exemplu, sau hobby-urilor sau grijii de sine. Am încredere că o să ajung acolo, unde creativitatea mea e la fel de importantă pentru mine ca sănătatea mea, de exemplu.

6.       Te limitezi la film sau îți place să cochetezi și cu alte forme de artă?

Înainte trăiam în paradigma asta dăunătoare, în care credeam că trebuie să excelezi și nu poți excela decât dacă te dedici unui singur domeniu. O porcărie. De când am început să las deoparte toate porcăriile, despre orice, învățate din jur, am observat că îmi dau voie, că am dreptul să am voie să cochetez, să explorez, orice formă de exprimare artistică. Îmi place să și scriu, aș vrea să învăț să și desenez, îmi place să fiu și performer, îmi place să mă gândesc cum altfel aș vrea să fac filme. Cred că tot parte din antrenarea, în mod autentic, a mușchiului creativității.

7.       Recomandări pentru alți aspiranți regizori?

Când eram în liceu am întâlnit întâmplător pe cineva care lucra în zona de film. Mi-a dat atunci un sfat pe care l-am urmat, deși în prea mică măsura: să filmez. Cu orice, oricum, oricând. Aș adauga ideea că acum avem în buzunar echipamentul suficient pentru a face film și că e păcat să nu-l folosim. Aș adauga sfatul să exploreze tehnologia, că e parte intrinsecă din film. Aș mai zice și să petreacă timp cu sine, ca să vadă ce altceva le transmite inima și mintea, să vadă ce altceva îi arde suficient cât să redea creativ, în orice formă. Și să-și găsească comunități, fie creative, fie identitare. Și dacă nu le găsesc, să le facă. Să aibă inițiativă, în timp ce sparg conștient tot ce au absorbit din jur și nu le trebuie.

Articol scris de: Militaru Cosmin Mihai (21 de ani, voluntar Transcore)

Cu ocazia zilei internaționale a comemorării victimelor sclaviei și comerțului transatlantic

cu sclavi, 25 martie (ONU), voi scrie despre mai multe culturi care s-au confruntat de-a lungul timpului cu numeroase nedreptăți, persoane care au fost înrobite și, așa cum spun unii, aveau un singur drept: cel la viață. În afara acestui drept, impropriu atribuit, identitatea lor era subminată în totalitate de stăpâni. De asemenea, îmi doresc să pot aduce la cunoștința cititorilor consecințele rasismului și ostracizării cu care se confruntă aceste culturi chiar și în prezent.

Cultura romă

Voi începe prin a prezenta o minoritate a României, de cele mai multe ori marginalizată, și anume cea a romilor. Dezrobirea acestora, deși este comemorată pe data de 20 februarie a fiecărui an, este un asepct important ce trebuie menționat atunci când abordăm subiecte legate de victimele sclaviei. Sunt subiecte pe care majoritatea le evită din pricina frustrării, a rasismului și a lipsei de educație. Voi încerca să evit complicarea acestui articol, dorind a fi cât mai accesibil, nu întru totul formal.

Primul document istoric care menționează romii ca proprietăți datează din luna octombrie a anului 1385. Aceștia erau „dăruiți” ca sclavi familiilor de boieri și folosiți pentru construirea mănăstirilor de atunci. Romii NU au fost recunoscuți ca persoane de sine stătătoare timp de aproximativ 500 de ani.

După numeroase încercări, au fost emancipați în anul 1856. Din nefericire, acest eveniment nu a fost condiționat de umanitatea celor din vremea respectivă. 

„Romii nu au fost eliberați dintr-un sentiment de vină, milă sau morală a stăpânilor de atunci. Ci pentru că robia devenise o rușine în ochii Europei și ne împiedica idealurile de viitor stat modern.” – Ciprian Necula, președinte Roma Education Fund

„Hai să vorbim despre trecut! Hai să trecem prin toate fazele vindecării ca să ne bucurăm, apoi, de relații sănătoase și cu noi înșine, și cu cei din jur.” – Ionela Pădure, profesoară de limba romani și fondatoarea Centrului Popular de Cercetare și Documentare

Voi insera titlul unui site web pe care dacă îl veți accesa, veți putea citi și înțelege perspectiva unor artiști de etnie romă: romania.europalibera – dezrobirea romilor

Acest articol conține mărturiile unor persoane a căror motivație i-a determinat să prospere și să facă o schimbare. Așa cum mulți dintre aceștia au menționat, este important să-ți cunoști trecutul pentru a fi împăcat cu prezentul.

În decursul istoriei, romii au fost supuși și torturii din lagărele de concentrare și exterminare. Aceștia erau supuși, totodată, muncilor grele. Exemple concrete sunt: lagărul Auschwitz și cel din Belzec. Genocidul romilor din perioada respectivă poartă denumirea de Porajmos/Poraimos – cuvânt din limba romani, ce se traduce ca devorare. Amintesc acest eveniment tragic dat fiind faptul că majoritatea nu-i acordă destulă importanță. De asemenea, prin „munci grele” se subînțelege sclavie.

Acest triunghi, deși poate reprezintă o simplă figură geometrică, era utilizat pentru a deosebi romii de restul prizonierilor din aceste lagăre. Este cunoscut sub denumirea de „triunghiul maro”. Ziua memorială a Holocaustului Romilor/Holocaustului uitat este comemorată pe data de 2 august. Poate că nu mai avem lagăre, însă rasismul este încă existent și dăunează. Cultura romă nu constă în persoane invazive sau rău-voitoare. De aceea, vă invit cu drag să accesați articolul menționat anterior.

Cultura afro-americană și africană

Sclavia în Statele Unite ale Americii (SUA) a fost instituția legală a înrobirii umane sub forma unor „bunuri”, în primul rând a afro-americanilor și a africanilor. Sclavia a existat pe acest teritoriu de la atestarea oficială din 1776 până la adoptarea celui de-al treisprezecelea amendament (prin intermediul căruia s-a abolit sclavia), în anul 1865. Comerțul cu sclavi din Atlantic a fost scos în afara legii începând cu Revoluția Americană. În timpul revoluției și în perioada imediat următoare, au fost adoptate legi aboliționiste în majoritatea statelor din nord. Statele din sud susțineau sclavia.

Extinderea rapidă a industriei bumbacului în sud, după inventarea mașinii de egrenat bumbac, a inițiat creșterea cererii de forță de muncă de sclavi. Așadar, statele sudice și-au păstrat statutul de state sclavagiste. Persoanele din aceste culturi erau exploatate pentru a întreține plantații, gospodării și pentru ridicarea a numeroase construcții.

Mișcarea pentru colonizare

La începutul secolului al XIX-lea, s-au înființat organizații ce aveau să acționeze asupra viitorului americanilor de culoare. Unii pledau pentru excluderea celor liberi către locuri în care ar putea avea un trai decent, în timp ce alții susțineau colonizarea pe continentul african.

Războiul civil și emanciparea

Războiul Civil Amrican (1861-1865), a dus la sfârșitul sclaviei în America. La începutul războiului, unii oficiali considereau că ar fi fost just să returneze sclavii stăpânilor. Începând cu anul 1862, devenise evident că răzbiul avea să mai dureze.

Economia sudului și efortul militar depindeau de efortul sclavilor. Președintele Abraham Lincoln a avut un rol decisiv în emanciparea acestora, oficializând Proclamația de emancipare, în 1862 și 1863. Aceste acțiuni au schimbat statutul persoanelor de culoare din sclavi în oameni liberi. La finalul Războiului Civil American, sclavii din sud au fost și ei emancipați.

Un alt articol relevant pentru acest subiect, pe care vă invit să-l citiți, este Viola Davis:

„Întreaga mea viață a fost un protest” –Vanity Fair. Voi traduce un fragment care prezintă un moment emoționant descris de actrița Viola Davis. Poate vă va inspira, așa cum a făcut-o în cazul meu.

„În școală, Davis a studiat versiunea acceptată a istoriei americane, care nu a făcut decât să ridice numeroase semne de întrebare. Mi-au fost aduse la cunoștință numeroase informații care nu mă includeau pe mine, din punct de vedere al culturii. Unde eram eu? Ce făceau semenii mei? Într-o vară, în timpul adolescenței lui Davis, un consilier de la Upward Bound le-a auzit pe ea și sora ei, repetând ce-au învățat: că sclavii erau analfabeți. Acesta le-a dus la sediul societății “Moștenirea oamenilor de culoare”, din Rhode Island (SUA), în orașul Providence. Au avut șansa de a urmări scurtmetraje ce includeau realizări ale aboliționiștilor de culoare, ceea ce le-a inspirat. Am stat acolo ore întregi. Am plâns întregul timp.” Consider că aducerea la cunoștință a acestor aspecte este necesară în vederea evitării repetării trecutului. Rasismul, inclus în sfera xenofobiei, este o formă de discriminare. În prezent, comemorăm această zi pentru a cinsti memoria celor care au suferit și luptat pentru emancipare, drepturi și un trai decent. Din nefericire, xenofobia este încă existentă, acest aspect putând fi confirmat de evenimentele recente care au avut loc în SUA, Iran, Afghanistan și chiar în România. Educația adecvată și compasiunea poate accentua instinctele de coeziune socială și umanitate. Cu toții sperăm la o lume mai bună, însă cât timp rasismul va fi prezent, nu vom avea parte de vreun progres.

1 Mișcare politică apărută la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care urmărea desființarea sclaviei persoanelor de culoare din SUA, Franța, Marea Britanie (dex)

2 Mașinărie care permite separarea ușoară și rapidă a fibrelor de bumbac de semințele acestora, eficientizând astfel productivitatea

3 În engleză (original): Viola Davis: „My entire life has been a protest” – Vanity Fair

Persoanele de culoare au o concepție despre gen și rolurile de gen diferită față de cea impusă în vest, dictată de altfel de idealuri culturale și sisteme de credință distincte în comunitățile non-albe.

Multe comportamente care sunt considerate feminine în vest sunt atribuite bărbaților în alte părți ale lumii. În multe părți din Asia de Vest și de Sud, precum și în Africa, kohl este folosit atât de către bărbați, cât și de către femei, iar multe articole de îmbrăcăminte tradiționale bărbătești se aseamănă rochiilor sau fustelor — Abaya în țările arabe, hanbok în Coreea, hanfu în China, etc; de asemenea părul lung era și încă este un simbol cultural important în diverse culturi, cum ar fi în culturile nativilor americani, precum și în culturile din Asia de Est (deși, din cauza influențelor externe, părul lung a încetat să mai fie purtat de bărbați încă din secolul al XVII-lea în țările din Asia de Sud-Est).

Multe culturi non-albe cred în existența a mai mult de două genuri, precum și în existența persoanelor trans, deși definiția transsexualității diferă adesea de cea întâlnită în vest. Există nenumărate exemple, de la Mahu din Hawaii^1, la Burrnesha din Albania^2, la Sekrata din Madagascar^3, deviațiile de gen fiind prezente în sute de societăți din întreaga lume.^4

Persoanele de al treilea gen sau persoanele genderfluid se regăsesc în toate colțurile lumii. De-a lungul istoriei, acestea au fost acceptate în mare măsură în comunitățile lor respective și au deținut roluri specifice în cadrul societăților lor. Colonizarea și răspândirea filosofiilor puritane europene, precum și a ideologiilor naționaliste albe în întreaga lume au făcut ca aceste comunități, care anterior tolerau, dacă nu chiar acceptau, divergențele de gen și sexuale, să devină transfobe și homofobe, iar existența multor persoane genderfluid sau de al treilea gen a fost incriminată. În prezent, multe persoane transgen de culoare se confruntă cu discriminarea în culturi dominate de ideologiile europene albe privind genul.

Ideile de gen centrate pe albi continuă să fie impuse persoanelor de culoare, cis sau nu. Femeile de culoare sunt deseori considerate mai agresive (stereotipul femeii negre furioase), mai virile, din cauza trăsăturilor fizice care apar în mod natural la femeile de culoare. Femeile albe sunt văzute ca fiind delicate, feminine, pudice, în timp ce femeile care nu sunt albe sunt văzute ca fiind zgomotoase, nervoase, trăsăturile lor naturale fiind considerate urâte, părul corporal mai abundent, neigienic, nefeminin, iar structurile lor faciale pronunțate ca fiind considerate ”bărbătești”.^5

Într-un studiu publicat în 2008, participanților (82% albi) li s-au prezentat imagini cu bărbați și femei, atât de culoare, cât și albi, și li s-a cerut să identifice sexul persoanei reprezentate. Respondenții au catalogat adesea greșit femeile de culoare ca fiind bărbați, făcând mai multe erori atunci când le-au catalogat decât orice alt grup. Respondenții au fost mai exacți atunci când au categorisit femei albe, în comparație cu femei de culoare; și bărbați de culoare, în comparație cu femei de culoare. În concluzie, negrul pare să evoce masculinitatea, iar feminitatea a fost asociată cel mai ușor cu albul. Autorii au mai afirmat și că femeilor de culoare nu li s-au atribuit tipurile de caracteristici pozitive care sunt asociate cu masculinitatea, cum ar fi inteligența. În schimb, “în loc să fie considerate similare bărbaților, femeile de culoare au fost catalogate greșit ca fiind bărbați – ceea ce poate constitui o formă cu totul diferită de comparație socială”.

Aceste idealuri de frumusețe albe duc la masculinizarea femeilor de culoare, iar lupta pentru a atinge aceste standarde este de două ori mai dificilă pentru femeile trans de culoare, care trebuie să se preteze la hiperfeminitate pentru a putea fi recunoscute ca femei și să fie acceptabile, în ochii albilor.^

Persoanele transgen de culoare se confruntă cu provocări unice pe măsură ce discriminarea de gen și rasismul se intersectează, lucru care le face să fie grupuri minoritare deosebit de vulnerabile în societățile vestice. Acestea prezintă un risc mai mare de a fi victime ale crimelor motivate de ură, de a fi agresate sau ucise, au o rată mai mare de sărăcie și sunt mai expuse riscului de a rămâne fără adăpost.^7^8

Este important de remarcat faptul că persoanele transgen de culoare adesea nici măcar nu își pot găsi refugiu în spațiile LGBT, din cauza faptului că sunt, de cele mai multe ori, întâmpinate cu același nivel de ură și intoleranță din partea persoanelor queer albe ca și din partea persoanelor cis heterosexuale.^9^10 

Transfobia își are rădăcinile în ideile creștine europene despre ceea ce ar trebui să fie un bărbat sau o femeie, iar aceste idei exclud expresiile de masculinitate și feminitate ale altor culturi. Acest etnocentrism este extrem de dăunător pentru persoanele care nu sunt albe, în special pentru cele care trăiesc în vest. 

În cele din urmă, lupta împotriva transfobiei nu poate fi dusă izolat de lupta împotriva rasismului.

^1 https://www.them.us/story/mahu-hawaii-activism-movement-kumu-hina

^2 https://www.bbc.com/news/world-europe-63904744

^3 polare edition 9, the gender centre inc.

^4 https://www.pbs.org/independentlens/content/two-spirits_map-html/

^5 fearing the black body, Sabrina Strings

^6 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4606888/

^7 https://www.thetaskforce.org/new-analysis-shows-startling-levels-of-discrimination-against-black-transgender-people/

^8 https://theconversation.com/transgender-people-of-color-face-unique-challenges-as-gender-discrimination-and-racism-intersect-179515

^9 https://www.communitypsychology.com/people-of-color-experience-discrimination-within-lgbt-spaces/

Islamul este a doua cea mai mare religie din lume, musulmanii reprezentând 1.8 miliarde din populația lumii, aproximativ 24%. Este religia oficială a 26 de țări, dintre care 2, Tailanda și Iran, cu cel mai mare număr de operații de schimbare de sex din lume. Cu toate acestea, mulți musulmani și nemusulmani deopotrivă cred că identitățile musulmane și LGBT nu pot coexista, lucru pur și simplu fals.

Persoane gay și trans au existat dintotdeauna în societățile musulmane și erau și acceptate în unele locuri în perioada preislamică, respectiv la începutul epocii islamice. 

Climatul politic actual din societățile islamice și discursurile occidentale care prezintă islamul și societățile sale ca fiind deosebit de homofobe și transfobe servesc mitul excepționalismului occidental și legitimează diverse forme de violență și opresiune împotriva persoanelor din Orientul Mijlociu (intervenția militară și profilarea rasială a arabilor în Occident, spre exemplu). 

Astăzi explorăm identitățile transgen în societățile musulmane din trecut, precum și complexitatea climatului politic actual din unele dintre aceste țări musulmane.

Ideologiile patriarhale din societățile islamice antice au modelat o înțelegere diferită a sexului și a genului față de cea modernă care există în vest, sau chiar în țările musulmane de astăzi. Istoria islamică a fost martoră a multiple clasificări pentru persoanele cu un gen ambiguu. Conform specialistului iranian Mehrdad Alipour, societățile musulmane erau conștiente de diverse forme de ambiguitate de gen, cum ar fi: khasi, hijra, mukhannath, mamsuh și khuntha.

Unele dintre acestea (khuntha, khasi) se bazează în mod clar pe sexul biologic, dar altele  (hijra și mukhannath) se bazează pe gen. Acest lucru indică faptul că în societățile islamice timpurii exista o înțelegere a genului ca mai mult decât sexul biologic.

Khunthas, Khasi și Khasi 

Khunthas (persoanele intersex) sunt indivizi născuți cu mai multe caracteristici sexuale, inclusiv tipare cromozomiale, gonade sau organe genitale care nu se potrivesc cu noțiunile binare obișnuite ale corpului masculin sau feminin.

Khasi care, deși nu erau transgen, ocupau o poziție de mijloc în societate și, din punct de vedere legal și social, nu aparțineau niciunuia dintre cele două genuri, astfel că nu se încadrau în rolurile rigide de gen care erau și încă mai sunt prezente în societate.

Khasi (eunucii) sunt bărbați castrați. Aceștia erau angajați ca paznici și servitori în haremuri și ca șambelani ai aristocraților.

Mukhannath și mutarajjulat

Mukhannath (“cel efeminat”, “cel care seamănă cu o femeie”) este o persoană categorisită drept bărbat la naștere, dar care manifestă un “comportament efeminat” în vorbire, gesturi, mers sau vestimentație, o persoană care funcționează din punct de vedere sexual sau social în roluri îndeplinite în mod obișnuit de femei. Deși termenul a fost asociat mai târziu cu partenerul receptiv în practicile sexuale dintre barbații gay, o asociere care a persistat până în zilele noastre, termenul mukhannath se aliniază cel mai bine cu înțelegerea occidentală modernă a transgenderismului.

Mukhannathii aveau roluri speciale în Medina (unul dintre orașele sfinte ale islamului) și în societatea islamică timpurie care s-a răspândit de acolo. Un „bărbat efeminat” recunoscut public avea câteva avantaje neobișnuite. Acesta se afla dincolo de economia sexuală tipică și avea un rol deosebit de flexibil în ceea ce privește segregarea genurilor. Un mukhannath avea acces la casele private ale femeilor, unde bărbații obișnuiți erau excluși, și putea, de asemenea, să circule în domeniul public, unde bărbații dominau și femeile nu erau binevenite. Unii mukhannathi și-au asumat roluri de animatori, cântăreți și comici prin care profitau de identitatea lor unică de gen. Acest lucru s-a întâmplat în special atunci când Medina a devenit o capitală bogată și luxoasă a unui imperiu mondial în deceniile de după moartea Profetului.

Muzicienii din societatea arabă preislamică erau în principal femei, iar singurul mod în care cineva crescut ca bărbat putea excela în muzică era să adopte identitatea de mukhannath, abandonând ideea tradițională a masculinității patriarhale pentru a deveni un efeminat cu toate privilegiile și pericolele atașate acestei identități.

Mukhannath au fost o prezență normală în cultura preislamică din Mecca și Medina și au persistat în comunitatile arabe si după apariția islamului.

Mukhannathun au fost des intalniti in culturile preislamice din Mecca și Medina și au persistat în comunitate după apariția islamului ca religie, chiar și după ce existența lor a devenit ilegală. Persecuția lor guvernamentală pe scară largă a început în califatul Umayyad (661–750 d.H.), care ar fi putut fi motivată de o legătură percepută între travestire și lipsa unui devotament religios.

În timp ce mukhannath se aseamănă cel mai mult cu definiția modernă a transgenderismului, liniile de demarcație se estompează între animatori, bărbați gay și femei trans.

O categorie paralelă exista pentru femeile care se comportau ca bărbații în vorbire, gesturi, comportament sau vestimentație, acestea fiind denumite Mutarajjulat (“cele masculinizate”).

Multe concubine de la curtea regală din anumite perioade ale epocii Abbaside au adoptat această interpretare de inversare a genului ca o modă, fără ca acest lucru să interfereze cu rolurile lor strict heterosexuale de la curte, ca animatori și parteneri sexuali ai bărbaților aristocrați.

Din punct de vedere social, nu a existat un rol paralel pentru femeile masculine în comunitatea islamică. Cu alte cuvinte, în mediul patriarhal al islamului timpuri, era posibil ca cei născuți bărbați să renunțe la rolurile lor de gen tradiționale și să devină mukhannath, astfel fiind identificați drept “nu-bărbați-dar-ca-femei”, însă nu era posibil ca persoanele născute femei să adopte o identitate de gen mai masculină. Într-un mediu patriarhal, bărbații puteau să coboare “în jos” pe scara statutului pentru a deveni asemenea femeilor, dar femeile nu puteau, în general, să urce “în sus” pentru a deveni asemenea bărbaților, bariera împotriva ambivalenței de gen fiind mult mai rigidă pentru femei.

Din cauza limitelor limbii arabe vechi, precum și a stricteții rolurilor de gen in societățile musulmane, nu putem știi cu siguranță dacă toate persoanele care s-au identificat ca fiind mukhannath sau mutarajjulat erau cu adevărat trans în înțelesul modern al cuvântului, cu toate acestea, este indubitabil că ele erau într-o oarecare măsură queer.

Hijra

Cuvântul “hijra” este un termen generic folosit pentru a descrie grupul socio-religios de femei transgender și persoane intersex care fac parte de o lungă perioadă de timp din tapiseria culturală a Asiei de Sud.

Deși termenii sunt adesea utilizați în mod interșanjabil, “hijra” și ” transgen” nu sunt sinonime, deoarece hijra ocupă un spațiu în tradițiile religioase străvechi ale regiunii pe care concepțiile moderne și globalizate ale transgenderismului nu îl ocupă. În timpul dominației coloniale din India, moralitatea victoriană impusă a introdus o politică nemiloasă asupra a ceea ce autoritățile coloniale considerau a fi o expresie sexuală și de gen aberantă, în acest fel, sancționând și ostracizând comunitatea hijra.

—

Din cauza ideologiilor patriarhale ale țărilor islamice care s-au infiltrat în interpretările academice ale Coranului, precum și din cauza colonizării, devierile expresiilor de gen au devenit ilegale în anii din urmă ai islamului, deși înțelegerea societăților privind genul a evoluat.

Există comunități semnificative de persoane trans în țările islamice moderne, în special femei transgender, în Tailanda, Malaezia și Iran, printre altele. 

Au existat multe persoane transgen în vizorul publicului încă de la prima operație de schimbare de sex care a avut loc în Iran în anii ‘30, poate cel mai faimos exemplu fiind Maryam Molkara, al cărei activism persistent și a cărei luptă pentru drepturile sale a lăsat un impact remarcabil asupra culturii și legislației iraniene.

Molkara s-a născut în 1950, în Abkenar, Anzali. Ea a fost prima persoană transgen din Iran care și-a realizat în mod legal o operație de schimbare de sex, cu permisiunea autorizată de Ayatollahul Khomeini, primul lider suprem al Iranului. Scrisoarea acestuia de autorizare și fatwa (o hotărâre a unei autorități religioase recunoscute cu privire la un aspect al legii islamice), emisă în 1987, pe care ea a pus-o în aplicare în 1997, au permis ca operațiile de schimbare de sex în Iran să existe pentru prima dată ca parte a unui cadru legal.

Decretul de la 1980 a transformat iranul in cea mai toleranta țară cand vine vorba de drepturile persoanelor transgen din Orientul Mijlociu. În ciuda acestui fapt, această aparentă susținere nu este tot una cu recunoașterea drepturilor persoanelor LGBT.

În prezent, operația de afirmare a genului este considerată doar un “antidot” pentru bărbații homosexuali, care continuă să fie supuși discriminării și violenței din partea comunităților lor, homosexualitatea fiind încă ilegala in țară.

—

Pentru mai multe detalii politice, istorice și religioase pe această temă, vă invit să citiți următoarele surse:

• Is Green a Part of the Rainbow? Sharia, Homosexuality and LGBT Rights in the Muslim World, de Javaid Rehman și Eleni Polymenopoulou
• Islamic Homosexualities: Culture, History, and Literature, de Stephen O. Murray și Will Roscoe
• Homosexuality in islam: critical reflection on gay, lesbian, and transgender muslims, de Scott Alan Kugle
• Homosexuality, Transidentity, and Islam A Study of Scripture Confronting the Politics of Gender and Sexuality, de Ludovic-Mohamed Zahed
• Countering Islamic conservatism on being transgender: Clarifying Tantawi’s and Khomeini’s fatwas from the progressive Muslim standpoint, de Aisya Aymanee M. Zaharin și Maria Pallotta-Chiarolli
• https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/26895269.2020.1778238
• Iranian Women You Should Know: Maryam Khatoon Molkara, de Mariam Dehkordi
• https://iranwire.com/en/special-features/66920/

Știm cu toții că de 8 martie vedem în social media sau mass-media mesaje care pun pe primul loc rolul femeii de a fi mamă. Ce ar fi ca de data aceasta să sărbătorim ziua femeii vorbind despre femei din istoria românească care au schimbat istoria? Dincolo de timpurile nefavorabile, femeile din istoria noastră, despre care nu prea învățăm la școală, ne demonstrează faptul că femeia e mai mult decât ceea ce societatea patriarhală ne-a învățat că este.

Prima femeie inginer din lume

Poate nu vă vine să credeți, dar prima femeie inginer din lume a fost o româncă. Pe numele ei, Elisa Leonida Zamfirescu, a reușit să răzbeacă într-un domeniu care și în zilele noastre este asociat genului masculin. S-a născut la Galați, pe 10 noiembrie 1887, într-o familie de intelectuali români. După finalizarea studiilor liceale s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București, dar a fost respinsă pe motivul că era femeie. Pe la începutul secolului XX era inacceptabil ca o femeie să urmeze studiile la o școală în care predominau bărbații. Deși a fost respinsă la alte școli tehnice din interiorul Bucureștiului, în 1909 s-a decis să plece din țară, urmând ulterior studiile de la Academia Regală Tehnică din Berlin.

Chiar dacă decanul școlii tehnice voia să o convingă că femeia nu ar trebui să se îndepărteze de rolul tradițional al ei, Elisa a dat la o parte toate obstacolele care i-au fost aduse în cale. A finalizat studiile în 1912, iar numele ei a apărut în presa vremii din România. Când s-a întors în țară, devine angajată a institutului Geologic și participă la Primul Război Mondial ca membră la Crucea Roșie, conducând multe spitale de campanie. După război, și-a reluat activitatea fiind preocupată de analiza diverselor minerale de petrol, cărbuni și gaze. Activitatea ei academică nu a încetat pentru că a activat ca profesoară de chimie și fizică la o școală de fete până la vârsta de 75 de ani, când a ieșit la pensie.

Medicul care a popularizat zicala ”tinerețe fără bătrânețe”

Numele ei a fost Ana Aslan, născută la 1 ianuarie 1897, la Brăila. La vârsta de 16 ani se produce mutarea ei în București alături de familie. Deși credea că va ajunge pilot de avioane, în 1915 după ce finalizează studiile de la Școala Centrală, Ana începe să devină pasionată de medicină. După un episod tulburător din familia ei, în care mama se împotrivește dorinței ei de a deveni medic, în același an, este admisă la Facultatea de Medicină din București. În Primul Război Mondial, Ana Aslan îngrijește soldații în spitalele militare, iar în 1922 își ia licența Facultății de Medicină.

După finalizarea tezei de doctorat, își continuă activitatea profesională la diverse spitale și clinici din București și Timișoara. Este cunoscută la nivel național pentru prepararea vitaminei H3 (Gerovital), produs farmaceutic care acționează împotriva îmbătrânirii și a altor boli precum: vitiligo, sclerodermie și ateroscleroză. În 1952, Ana Aslan a înființat primul institut de geriatrie din lume, unde activitatea de bază se axa pe cercetări de gerontologie clinică și asistență medicală pentru vârsta a treia. Institutul condus de Ana Aslan a ajuns și la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății pentru alte instituții care s-au înființat ulterior.

Deasupra Alpilor elvețieni a stat o româncă

Nu mulți știu cine a fost Elena Ghica. Născută la 3 februarie 1828, în București, provenea din renumita familie Ghica. A fost considerată un copil excepțional pentru numeroasele ei aptitudini. Până la vârsta de zece ani cunoștea nouă limbi străine, era pasionată de pictură și pian. Alături da familie, ea a făcut o călătorie de studii prin marile orașe ale europei, Viena, Dresda, Veneția și Berlin. Ea a reușit să escaladeze vârful Moench din Alpii elvețieni, unde a înfipt steagul româniei devenind prima femeie din lume care a reușit ce și-a propus.

De asemenea, este recunoscută pentru numeroase opere scrise pe teme de politică, istorie, religie, feminism, poezie, etnografie, etnologie și folclorul popoarelor din Balcani, publicate în limbile franceză, rusă, italiană, greacă, germană și engleză. Colaborează cu diverse publicați recunoscute la acea vreme, precum: Courrier de Paris, Illustration (Florența), Independance hellenique (Atena). În cazul în care doriți să căutați opere scrise de Elena, recomand să o căutați sub speudonimul Dora d`Istria sub care își semna scrierile.

Cine spune că eroii nu pot fi femei?

Mulți am auzit de Ecaterina Teodoroiu, dar puțini cunoaștem motivul pentru care a rămas în istorie. Sunt o persoană care nu agrează războiul, însă pot să fiu mândru că femeia asta a spart toate barierele misogine. Cătălina Vasile Teodoroiu a apărut pe lume la data de 14 ianuarie 1894 la Vădeni. A urmat studiile primare din sat, a urmat studiile școlii din Târgu-Jiu, iar ulterior a finalizat studiile școlii româno-germane din Târgu-Jiu în 1909. Chiar dacă s-a pregătit să devină învățătoare, viața i-a propus o altă traiectorie.

În 1913 face parte din organizația de cercetași cohorta „Păstorul Bucur”. Iar în 1914 până în 1916 activează în cadrul cohortei de cercetași „Domnul Tudor”. La 6 octombrie 1916, după ce află că unul dintre frații ei moare pe frontul de luptă de la Porceni, Ecaterina decide să se înroleze ca voluntar pentru a participa la lupte. Luptele la care a participat s-au desfășurat la Jiu, Filiași și alte localități din zona olteniei. În 22 august 1917 moare pe front. Chiar dacă în perioada comunistă a fost subapreciată ca luptătoare pentru România, după 1989 și-a recăpătat statutul de eroină națională.

Viața e un rol pentru oricine știe să joace

Lucia Sturdza Bulandra născută pe 25 august 1873 la Iași, de mică a fost o fire curioasă și independentă. A încercat să își asigure existența de la o vârstă fragedă, fapt care i-a adus conflicte în familie. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București, devenind suplinitoare la o școală pentru băieți în timpul perioadei de studiu.

După ce termină facultatea nu are noroc în găsirea unui post liber de profesoară. Într-o zi se decide să meargă la o audiție la Teatrul Național și după o singură probă este angajată, în ciuda faptului că nu avea vreo pregătire în artele spectacolului. Deși i-a fost interzis de către bunica tatălui ei de a purta numele Bulandra, ea ignoră cu desăvârșire toanele bunicii ei și pășește glorios în primul ei spectacol. În 1998 studiază arta dramatică la Conservator, iar după primul ei divorț se căsătorește cu actorul Tony Bulandra, după ce a ajucat alături de el în primul ei film „Amor fatal”. După ce a fost dată afară de la Teatrul Național, reușește în 1914 alături de soțul ei, să înființeze Teatrul Regina Maria care cele din urmă este cunoscut astăzi ca celebrul Teatru Bulandra. După moartea soțului, ea continuă să joace și să predea actoria până în 1961 când se stinge din viață.

Știu că mai sunt multe alte femei din istorie care au realizat lucruri mărețe și nu îmi ajunge un articol întreg ca să le pot cuprinde pe toate. Pe final aș vrea să menționez că indiferent de criticile sexiste aduse asupra femeii, trebuie să le mulțumim și femeilor, nu numai bărbaților pentru contribuția adusă societății și pentru curajul lor de a fi mereu prezente în viețile noastre în toate rolurile posibile.

Salut!
În primul rând, bine ai venit aici și felicitări pentru faptul că vrei să afli mai multe despre cine ești și despre ce poți face ca să te simți mai “TU”. E important, atunci când nu ne simțim bine, să căutăm o cale de a îmbunătăți lucrurile.

Am decis să scriu acest articol fiindcă există foarte multă informație online, însă nu toată este accesibilă (găsești mai mult articole în engleză) sau conține tot felul de păreri nedigerate, în care te poți pierde. Un articol în română, cu tot ce ai nevoie să știi când ești la început, cred că poate ajuta foarte mult.

Ei, bine, lumea zice că ești fată, dar tu te simți și vrei să fii perceput ca băiat. Sau lumea zice că ești băiat, dar tu te simți și vrei să fii percepută ca fată. Sau lumea zice că ești fată/ sau băiat, dar tu nu te simți nici una, nici alta, sau și una și alta (în același timp sau în momente diferite). Sau nu vrei să ai de-a face absolut deloc cu genul, nu vrei să zică lumea că ești într-un fel sau altul, nu vrei să te asociezi cu categoriile astea: băiat, fată, persoană non-binară (și-și sau nici-nici),

Ce poți face?

Ei bine, în primul rând, hai să respirăm 🤗 Este foarte în regulă să simți așa și nu ești singura persoană care simte asta!

Identitatea poate fi simțită în multe feluri. Nu doar din perspectiva genului. Poți să simți că ești o persoană creativă, sau una calculată, poți simți că ești libertină, sau bine-organizată, poți simți că ești atrasă de băieți sau de fete, poți simți că vrei să ieși la proteste când nu ești de acord cu ceva sau să încerci să te implici în politică pentru a schimba lucrurile din interior. La fel, poți simți că ești fată, băiat, sau persoană non-binară. 

Lecția 1: genul nu are nicio legătură cu sexul, sau cu trăsăturile sexuale secundare (înălțime, forma feței, a corpului, prezența sânilor, a părului, etc.)

Genul e ceva ce simți în interior că ești și cuprinde un set de preferințe și atitudini care luate separat nu definesc genul, dar luate împreună da. De asemenea, acest set de preferințe și atitudini pe care tu le asociezi cu genul poate fi ceva mai mult sau mai puțin comun cu ceea ce crede marea majoritate a oamenilor. Mai jos sunt niște asocieri comune, sub formă de keywords, cu fiecare din genuri, pe care poți să le simți în acest fel, sau diferit. Am pus mai jos și niște fotografii, cu titlu de prezentare! 🥰

Genul feminin: #frumusețe #delicatețe #grație #emoție #empatie #înțelegere #culori #texturi #arome #sensibilitate #susținere

Genul masculin: #putere #determinare #rațiune #soluții #analiză #planificare #strategie #ambiție #simplificare #protecție 

Genul non-binar: oricare din cele de mai sus, plus #libertate #creativitate #unicitate
(aici poate intra și xenogender – persoanele care vor să își definească genul cum vor, vezi și persoanele cu neo-pronume, sau orice alte tipuri similare de care ai mai auzit)

Gender-fluid (care trece de la un gen la altul): cele de mai sus, în funcție de stare/ moment, plus #libertate #creativitate #schimbare #spontaneitate

Agender: niciuna din cele de mai sus, sau oricare, dar nu se asociază cu un gen, ci pur și simplu cu personalitatea, plus #libertate

De ce nu are legătură genul cu sexul sau trăsăturile sexuale secundare?

Pentru că poți să te identifici cu cele de mai sus fără să ai trăsături fizice asociate cu genul tău. 

Pentru că și între persoanele cis-gender (cele care se identifică cu genul asociat de îngrijitori la naștere cu sexul cromozomial) sunt fete foarte înalte, sau fără păr, sau cu mai mult păr pe corp, sau fără sâni, sunt băieți mici de înălțime, fără mușchi, fără barbă, etc. Există fete trans cu penis și băieți trans cu vagin și e perfect în regulă! Nu e nimeni mai puțin ok din cauza asta! Diversitatea e frumoasă, oamenii pot fi apreciați pentru toate tipurile de frumusețe și putere interioară sau exterioară! Oamenii pot fi iubiți și pur și simplu, pentru că sunt.

Uneori însă, chiar și dacă îți accepți corpul așa cum e, vrei pur și simplu altceva! Și e foarte ok și asta! Așa cum poți vrea să ai mușchi și mergi la sală, așa cum dacă ai dinții nealiniați poți purta aparat dentar, sau dacă porți ochelari să îi înlocuiești cu lentile de contact. Tot așa, dacă nu îți place deloc forma nasului tău poți face o operație estetică, sau dacă vrei să ai trăsături sexuale secundare sau principale pe care le asociezi tu cu genul care simți că ești poți face asta!

Aici găsești două articole pe această temă:

Este important de înțeles că nu este obligatoriu să faci nimic din cele de mai sus ca să poți să te recomanzi cu genul care simți că ești. Și așa ajungem la:

Lecția 2: Cum mă recomand?

Oamenii, mai ales în limba română, vor să știe ce gen ești ca să știe cum să ți se adreseze, sau să facă un salt stereotipic în a te cunoaște (adică să știe cum să se poarte cu tine în funcție de genul tău – de exemplu un băiat nu vrea de obicei să lovească o fată, dar poate să nu aibă probleme în a lovi alt băiat, sau vrea să îi deschidă ușa unei fete să între într-un restaurant, dar nu și unui băiat, sau o fată poate vrea să împărtășească ce simte unei alte fete, dar nu și unui băiat, etc)

Și aici intervin pronumele, care alături de nume sunt primele care se schimbă de obicei și au cea mai strânsă legătură cu genul. Poate că nu este imposibil, dar este foarte neobișnuit să nu te deranjeze ca lumea să îți spună “el”, dacă tu te simți doar fată tot timpul. 

Mai important însă decât limba, și zic de limbă fiindcă în română nu avem they/them (pentru unele persoane non-binare), este mai important să vezi unde simți că te încadrezi – în ce gen. Am pus mai jos și variantele clasice de pronume asociate:

Genul feminin: ea/ei (she/her)

Genul masculin: el/lui *(he/him)

Genul non-binar: Aici e puțin mai complicat în limba română. În engleză avem they/them, o formă acceptabilă de singular they (conjugat ca la plural) care se folosește pentru persoane a căror gen este necunoscut. În limba română avem mai multe opțiuni

1. Sine/său + evitarea genului direct, varianta românească pentru persoane cu gen necunoscut. Gabi vorbește despre sine, pisica sa e frumoasă și câinele său e drăguț, este o persoană minunată și un prieeten de treabă. La plural, să nu uităm faptul că limba română folosește pluralul neutru și pentru masculin, deci o propoziție precum “ei sunt frumoși” nu este neapărat despre persoane de gen masculin, ci despre orice gen. Pronumele se pot evita și folosind numele persoanelor.
2. Terminația x pentru adjective: frumosx, puternix, etc.), deși nu este o formă standardizată și nu rezolvă problema pronumelor genitiv-dative (precum am văzut-o, l-am văzut).
3. În engleză exprimat cu she/they, sau he/they sau neopronume/ altele, în română avem variante precum folosirea oricărui pronume sau a niciunuia preferabil, neopronume, etc.

Gen fluid (gender fluid): Orice pronume, sau variază în funcție de stare.

Agender: preferă fără niciun pronume (poți folosi mereu doar numele persoanei oricum)

De care din cele de mai sus te simți mai aproape?

Unele persoane aleg să își schimbe și numele, ca să fie unul care să sune mai feminin/masculin sau neutru. De asemenea, unele persoane aleg să își schimbe și garderoba atunci când încep să se recomande cu alt gen. Ceea ce ne duce la:

Lecția 3: Cum mă îmbrac? Cum mă aranjez?

Și aici e important de înțeles că nimic nu e obligatoriu. Nici anumite haine, nici un anumit machiaj – sau absența lui, nici o anumită lungime a părului.

Dacă nu ai păr, dar te simți femeie, e ok. Dacă ai părul lung și te simți băiat, nu trebuie să îl tunzi. Dacă te simți bine în fustă și în același timp te simți băiat straight – e ok! Nu e nimic obligatoriu. Băieții au început și ei să se machieze, să își facă unghiile sau să poarte haine considerate până acum feminine, fără să se simtă alt gen, la fel și invers!

Și atunci răspunsul e: fix cum vrei și cum îți place! Și asta se aplică la orice: atitudini sau preferințe, hobby-uri sau modalități de comunicare.

Poți vedea online mai multe persoane gender non-conforming (persoane care se identifica a fi femei sau bărbați, dar nu se îmbracă standard), de exemplu: Billy Porter, Nicole, etc 

Atenție: este important de avut în vedere să nu adoptăm, odată cu noul gen și stereotipurile negative pe care le asociem cu el. Adică dacă noi suntem o persoană caldă și blândă, dacă începem să ne recomandăm ca genul masculin nu trebuie să devenim rece și nepăsătoare! Sau dacă suntem o persoană care nu vrea să își petreacă timpul citind despre vedete și modă nu înseamnă că așa va trebui să ne petrecem timpul dacă o să ne recomandăm cu genul feminin. Sau să renunțăm la anumite plăceri, hobby-uri doar fiindcă le asociem cu celălalt gen! Există și fete care joacă fotbal, sau băieți care fac patinaj pe gheață! Și zic atenție fiindcă e ușor să cădem în aceste capcane. 

Sper că ți-am fost de ajutor și acum îți este un pic mai clar cum stă treaba cu genurile, tranziția, recomandarea și prezentarea. Sper să găsești și să exprimi forma în care te simți cel mai bine!

Ce este atracția romantică?

Atracția romantică este atracția care îi face pe oameni să dorească contactul romantic sau relațiile de acest fel cu o altă persoană sau persoane.

Deci „aromantic” înseamnă…

Ca termen propriu-zis, se referă la o persoană care nu simte acest fel de atracție. Este folosit și referitor la „spectrul aromantic”, în care se încadrează și oameni care simt atracție romantică doar foarte rar (griromantic), sau în situații specifice (demiromantic, lithromantic…mai multe aici în engleză).

Asta înseamnă că nu puteți iubi deloc?

Ne putem iubi familia, prietenii, animalele de companie, o ciorbă bună, etc., deși unii oameni, aro sau nu, nu simt mare nevoie nici de astfel de relații. Diferența constă în faptul că de obicei nu are loc fenomenul de „îndrăgostire” (decât față de ciorbă), deseori nici dorința de a face parte dintr-un cuplu romantic.

Deci nu sunteți atrași de alți oameni?

Cei care nu simt atracție sexuală se numesc „asexuali” (ace/ași pentru cunoscători). Desigur, o persoană poate fi și asexuală și aromantică, dar nu vin neapărat „la pachet”.

Deci doar vă folosiți de oamenii pentru sex?

Nu mai mult decât oamenii de alte orientări, presupun? De obicei încercăm să evităm să ajungem în situații în care cineva se îndrăgostește de noi (nu e foarte confortabil să fim puși în postura aia, și nici nu ne place să rănim oameni), așa că încercăm să fim clari în legătură cu ce căutăm și ce putem oferi de la o relație.

Ok, dar puteți avea relații? Vor unii dintre voi așa ceva?

Putem avea relații, în special dacă găsim un partener pentru care nu e foarte important aspectul romantic. Unii dintre noi agreează dinamica unei relații sau nu sunt deranjați de ideea de a fi parte într-un cuplu. Deci da, putem fi, putem chiar și vrea asta.

Se poate sa îmi placă poveștile romantice sau ideea de iubire/relații romantice, și totuși să fiu aro?

Da! A fi aro e mai puțin despre daca iți plac chestiile „romantice”, mai mult despre dacă simți atracție romantică și dorința de relații romantice sau nu. Unii dintre noi au o repulsie față de inimioare și scene de iubire, alții adoră genul acela de povești și lucruri (dar tot ar prefera să le admire de la distanță sau foarte rar).

Deci voi doar nu vă acceptați sentimentele?

Nu, nu. Cineva care nu își recunoaște sentimentele tot le are. În cazul nostru, aceste sentimente specifice pur și simplu nu sunt acolo.

E traumă? Probleme de atașament?

În general, nu. Sunt unii oameni care insistă că numai așa se poate explica pentru că ei nu-și pot imagina cum ar fi să nu ai genul ală de sentimente, dar asta spune mai mult despre mentalitatea lor decât despre noi. Sunt firește și cazuri de aromanticism sau comportament aromantic cauzate de traume, dar nu e valabil pentru toți. Multi dintre noi doar suntem așa.

Dar dacă doar n-ați/am/au găsit persoana potrivită?

În majoritatea cazurilor, nu există „persoana potrivită”. Pentru că nu are legatură cu cealaltă persoană, ci cu faptul că persoana aro însăși nu funcționează așa. (S-ar putea chiar să dai peste persoane care să fie „tot ce trebuie” și să nu ai reacția aia de „vreau să fiu cu persoana asta”; să te gândesti „hmm, persoana asta e ceea ce caut într-un partener. Din tot ce mi s-a zis, aici ar trebui sa mă îndrăgostesc și să vreau o relație. Dar sincer, nu simt nimic de genul, și aș prefera să nu mă cuplez cu ea nici așa. Prefer relația pe care o avem acum/de prietenie/pur fizică”). Apropo, așa ne dăm seama mulți că suntem aromantici și poate fi foarte dureros când nu ai auzit de aromanticism și doar crezi că ești defect!

Dacă, totuși, o persoană aro găsește o „persoană potrivită”, bravo sieși și ar fi frumos din partea apropiaților să îi ofere susținere și încurajare, nu să încerce să-i dea peste nas. 

Eu sunt aromantic? Cum îmi pot da seama?

Nu te-au impresionat niciodata relațiile, iubirea sau gesturile romantice? Îți dai ochii peste cap la scenele și poveștile romantice din filme? Ți se pare că oamenii cam exagerează cu obsesia lor față de parteneri? Ți s-a spus toată viața că toată lumea vrea o relație și ai luat-o pe bună și căutat/găsit pe cineva, dar când ai ajuns într-una te-a lăsat rece (chiar dacă partnerul era ok)? Sau ți-ai dat seama că totuși ai prefera să fiți prieteni? Îți place o relație „ca idee”, dar nu când ești de fapt într-una? Când persoana de care îți plăcea ți-a zis că te place înapoi, ți s-a tăiat elanul? Ideea că „Vai! O să rămâi singur pentru totdeauna!” îți face cu ochiul, de fapt?

Felicitări, s-ar putea sa fii unul dintre noi!

E ceva greșit cu mine dacă mi se aplică ceva din lista aia? Sunt singurul?

Nah, fra. Suntem duzine de oameni ca noi. DUZINE! 

Nu e nimic greșit cu tine, și e bine să știi cum funcționezi și ce cauți, ca să nu cauți lucrul greșit în locuri greșite sau să dai speranțe altora degeaba. Și nu ești singurul, suntem cel puțin 5 (printre care si autorul acestui articol).

Dacă eram aro și m-am îndragostit?

E ok! Poate ți se potrivește mai bine una din etichetele de pe spectrul aromantic. Poate nu ești aro deloc, ceea ce e deasemenea ok! Etichetele au scopul de a te ajuta în prezent să te descrii și exprimi, nu de a-ți spune cum trebuie să te comporți pe viitor. 

Pot să fiu și trans și aromantic?

Absolut! Disforia de gen nu exclude nicio orientare sexuală sau romantică. E un mit comun că oamenii trans trebuie sa fie hetero și sexuali, dar nu este adevărat. La fel cum există persoane trans gay, ace/ași, lesbiene sau bi, așa există și persoane trans aro (hey there!).

Sigur nu sunt doar gay și de-asta nu mă îndrăgostesc?

De oameni de același gen te-ai îndrăgostit? Dacă te-au atras, dar nu te-ai îndrăgostit, s-ar putea să fi aro. 

Este de menționat că, dat fiind faptul ca trăim într-o societate heteronormativă, este mult mai dificil să ne recunoaștem și acceptăm propriile sentimente față de persoane de același gen, iar uneori asta poate să ne dea impresia că nu avem sentimente romantice față de absolut nimeni. Prin prisma asta, este important să fim îngăduitori cu noi înșine și să ne acordăm timpul și permisiunea de a ne explora și întelege mai bine pe noi înșine.

(Dacă te-ai îndrăgostit de ciorbă, e ok. E o experiență universal umană.)

Articol scris de Vael