
Există mai multe metode de administrare a terapiei de înlocuire a testosteronului, cele mai populare metode prescrise fiind testosteronul injectabil si cel sub formă de gel sau cremă. Înainte de a alege una, este important să înțelegem diferența, avantajele si dezavantajele ale fiecărei metode pentru a putea face o alegere informată.
Înainte de vorbi despre diferențele de tratament în sine, este important să menționăm că actualmente în România singurele opțiuni care se pot prescrie de către doctor și cumpăra de la farmacie sunt testosteronul sub formă de gel, si testosteronul injectabil Nebido, celelalte forme de testosteron injectabil trebuind cumpărate pe proprie răspundere.
De asemenea, este foarte importantă consultarea cu un endocrinolog care are experiență cu oameni trans pentru a cunoaște doza necesară, indiferent de metoda de tratament aleasă. Vă rugăm să ne contactați pentru o recomandare de medici în care avem încredere.
Gelurile si cremele transdermice
Gelurile si creme au inceput in anii recenti sa devina una din cele mai populare forme de tratament hormonal. Unul din motivele pentru care sunt atât de populare este faptul că sunt foarte ușor de folosit: de obicei se aplică pe piele la începutul fiecărei zi, pe umeri, zona abdominala sau pe coapse. Gelurile si cremele de obicei conțin o concentrație de testosteron de 1, 2, 5 sau 10% și doza se măsoară corespunzător.
Avantaje la folosirea gelului de testosteron
- Ușor de folosit și de aplicat;
- Fără durere;
- Poate fi cumpărat de la farmacie;
- Absorbția prin piele mentine nivelul testosteronului, imitand productia testosteronului la barbatii cis.
Dezavantaje la folosirea gelului de testosteron
- Absorbția prin piele poate fi ineficientă datorită unor factori precum transpirație/sudoare;
- Poate cauza piele uleioasă datorită ridicării nivelului de Dihidrotestosteron (DHT);
- Recomandarea de a evita sa te speli sau sa faci exercițiu fizic timp de câteva ore după aplicare;
- Posibilitatea transferului pe alte persoane în cazul contactului fizic după aplicare;
- Este mai scump față de cel injectabil;
- Poate fi cumpărat doar cu rețetă.
Testosteronul injectabil
Testosteronul injectabil este o forma populară prescrisă pentru terapia cu testosteron. Mulți preferă aceasta metodă pentru abilitatea sa de a produce nivele de testosteron previzibile în sânge. Eficiența tratamentului, modul de administrare și efectele secundare depind de tipul de testosteron folosit, de exemplu sustanon, enantat sau cipionat etc, de doza necesară și de frecvența injecțiilor.
Testosteronul injectabil poate fi administrat în 2 moduri: Subcutanat (prin grăsime) sau intramuscular.
Avantaje la folosirea testosteronului injectabil
- Injecțiile ajung direct în sistemul sanguin, scăzând șansele de pierdere prin absorbție;
- Aduce un nivel stabil și previzibil de testosteron;
- Mai ieftin decât gelul.
Dezavantaje la folosirea testosteronului injectabil
În România, cel mai mare dezavantaj la testosteronului injectabil este lipsa acestuia în stocul farmaciilor. Deși poate fi cumpărat de pe Internet, trebuie avută mare grijă pentru a evita cumpărarea produselor contrafăcute, expirate, sau care nu corespund prospectului.
- Necesită experiență pentru a aprofunda tehnica corectă de injectare și încărcare a seringilor cu testosteron, altfel trebuind făcută injecția de către un asistent medical, necesitând un drum la o clinică și 10-15 lei pentru servicii;
- Zona injectării se poate umfla sau durea după aplicare, afectând capacitatea de a face efort fizic după injectare;
- Folosirea acelor poate fi înfricoșătoare pentru mulți;
- Un risc mai mare de probleme cardiovasculare în urma folosirii;
- Fiolele si seringile trebuie sortate și depozitate corespunzător.

Care este mai bun, testosteronul sub formă de gel sau cel injectabil?
De fapt și de drept, nu este atât de mare diferența dintre testosteronul injectabil sau gelul si cremele. Adevărata întrebare este: Care ți se potrivește mai bine? Răspunsul depinde de preferințele tale individuale, de buget, etc.
Folosirea gelului sau cremei este o opțiune prietenoasă, sigură și cu îngrijorări minime, dar chiar și ea vine cu dezavantaje, mai ales fiindcă se poate transfera pe haine sau alte persoane după aplicare. Testosteronul injectabil este cea mai de încredere formă a tratamentului, oferă nivele previzibile de testosteron în sânge și are minimul de interferență în viața ta personală, dar nu este pentru cei slabi de inimă și prezintă riscuri datorită nevoii de a fi cumpărat și aplicat pe proprie responsabilitate.
ATENȚIE, acest articol are doar scop informațional. Alegerea tipului de testosteron folosit este o decizie care trebuie luată împreună cu un endocrinolog sau persoană cu experiență și calificare, ținând cont de istoria ta medicală și de doza recomandată bazată pe nivelului de testosteron deja existent în sângele tău. De asemenea, este importantă cunoașterea efectelor testosteronului asupra corpului pentru a ști la ce să te aștepți și la ce să ai grijă.
Articol de Cristian Chircea și Ionică Fotache
Editat de Edgar Enuta