1. Ce te-a făcut sa vrei să devii regizor?
Am știut că îmi place să creez povești încă de mic. Temele nu mi-au plăcut, dar când trebuia să scriu o compunere (haha, this word), creativitatea mea se activa și atenția mea era cu totul acolo. Mai târziu mi-am dat seama că îmi place să spun povești vizuale și apoi, prin clasa a 9a, am decis că vreau să devin regizor, adică să-mi construiesc o carieră din a spune povești prin film.
2. Care a fost drumul pe care l-ai urmat pentru a face asta?
Odată ce am știut ce vreau să fac (acum, că am aflat că am ADHD care practic mă punea într-o perpetuă stare de “caută, caută, caută ce-ți captează atenția”, sunt recunoscător pentru asta), mi-a fost mai ușor să las deoparte ce nu îmi folosea și să mă țin de ce mă entuziasma. În liceu am lucrat la o emisiune pentru tineri pentru televiziunea locală. După liceu am mers la Facultatea de Film a Universității Media, pentru că acolo era mai ușor să-ți găsești de muncă (era parte din trustul Pro). N-am luat în calcul să dau la UNATC, pentru că nu aveam timp de pierdut – trebuia să muncesc ca să am bani de tranziție, dar și să fac ce-mi place. Am ales bine, că m-am angajat la Studiourile din Buftea încă de pe la 20 de ani, unde nu doar că am câștigat bine, dar am și învățat meserie.
3. Care sunt temele pe care le abordezi, în general, in lucrările tale?
De când am început tranziția, am simțit că pot să mă apropii și de arta mea, să mă duc în subiectele care mă ard cel mai tare și să le explorez prin film sau alte forme creative. Temele care mă preocupă sunt profund personale: am făcut un scurtmetraj, Pieptiș, bazat pe experiența mea cu mama și procesul ei de acceptare a identității mele trans, am scris despre cum mi-a fost și ce am simțit înainte și după ce am început să-mi administrez testosteron, am făcut parte din Lalele, lalele, un spectacol coordonat de Bogdan Georgescu, în care am putut să-mi manifest, doar din priviri și atingeri, identitatea trans masculină. Acum lucrez la un documentar de lungmetraj, Corp delict, care e un film jurnal despre căutarea mea a unui sentiment de “acasă”.
4. Care sunt câteva lucruri care te-au inspirat de-a lungul timpului?
Cred că preocuparea mea principală rămâne explorarea existenței mele în această lume, în această dimensiune, să o înțeleg și să o redau cât de bine pot. Așa că îndrăznesc să spun că inspirația mea vine din tot ce mi se întâmplă, din experiențe grele mai ales, pe care încerc să le reformulez artistic, intervenind conștient asupra a ceea ce vreau să transmit.
5. Cum arată procesul tau creativ?
Procesul meu creativ nu prea arată în niciun fel. Pentru că sunt și activist, iar munca asta ocupă mult din mine, îmi e greu să mă desprind de ea și să virez către artă. Muncesc să ajung acolo unde să îmi permit să am privilegiul de a fi creativ, de a produce material artistic. Să faci artă e un privilegiu și încerc să-mi permit să-l am, încerc să muncesc ca să ajung într-un punct suficient de bun ca să-l am. Aici intră și rezolvarea relației mele cu munca, pe care am învățat-o din familie, din societate și care nu-i tocmai ok, pentru că o prioritizez sănătății, de exemplu, sau hobby-urilor sau grijii de sine. Am încredere că o să ajung acolo, unde creativitatea mea e la fel de importantă pentru mine ca sănătatea mea, de exemplu.
6. Te limitezi la film sau îți place să cochetezi și cu alte forme de artă?
Înainte trăiam în paradigma asta dăunătoare, în care credeam că trebuie să excelezi și nu poți excela decât dacă te dedici unui singur domeniu. O porcărie. De când am început să las deoparte toate porcăriile, despre orice, învățate din jur, am observat că îmi dau voie, că am dreptul să am voie să cochetez, să explorez, orice formă de exprimare artistică. Îmi place să și scriu, aș vrea să învăț să și desenez, îmi place să fiu și performer, îmi place să mă gândesc cum altfel aș vrea să fac filme. Cred că tot parte din antrenarea, în mod autentic, a mușchiului creativității.
7. Recomandări pentru alți aspiranți regizori?
Când eram în liceu am întâlnit întâmplător pe cineva care lucra în zona de film. Mi-a dat atunci un sfat pe care l-am urmat, deși în prea mică măsura: să filmez. Cu orice, oricum, oricând. Aș adauga ideea că acum avem în buzunar echipamentul suficient pentru a face film și că e păcat să nu-l folosim. Aș adauga sfatul să exploreze tehnologia, că e parte intrinsecă din film. Aș mai zice și să petreacă timp cu sine, ca să vadă ce altceva le transmite inima și mintea, să vadă ce altceva îi arde suficient cât să redea creativ, în orice formă. Și să-și găsească comunități, fie creative, fie identitare. Și dacă nu le găsesc, să le facă. Să aibă inițiativă, în timp ce sparg conștient tot ce au absorbit din jur și nu le trebuie.